Eroii de carton pe care i-am urcat pe piedestal

Ne-a păcălit pe toţi. Ne-am încântat că zice şi că face, în stil pompieristic şi hei-rup-ist. L-am promovat şi a adunat fani care-i cunosc doar „faţa” bună şi care acum i-ar ierta şi derapajele, că s-au simţit bine când l-au văzut în acţiune – de genul: uite, e şi câte unul care face ceva! Ne-a convenit fiindcă ne-a „livrat” ştiti.

Pe măsură ce trece timpul, descoperim că nu e chiar de treabă ori dezinteresat . Îi vedem faţa aia urâtă, gesturile lipsite de cavalerism şi aşa mai departe. Vedem cum fanii în continuare îl aplaudă; aflăm că eventualii critici sunt „cenzuraţi” din lista de prieteni de pe Facebook, nu cumva să stârnească semne de întrebare în minţile fanilor cu anumite comentarii sau întrebări.

Şi ar mai fi multe de spus despre „eroii” pe care presa se grăbeşte să îi promoveze excesiv – fie ei politicieni, candidaţi la un moment dat, şefi de instituţii. Ce am scris mai sus e despre încă un păcat al presei. Că pe „eroul de carton” nu am de ce să fiu supărată: şi-a văzut interesul, şi-a făcut jocul şi numărul, e pe cai mari, lansat spre… ce vrea el să fie lansat. Dar am învăţat o vorbă: „Cât e roata de pătrată, tot se-ntoarce ea…”.

 

Încă una despre alt păcat:

 

https://alexandraa.ro/despre-pacatele-presei/

 

Un răspuns la „Eroii de carton pe care i-am urcat pe piedestal”

  1. Tot repetând promisiuni,
    De care nimeni n-a scăpat,
    Flămânzii ţării, oameni buni,
    Declară că s-au… săturat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *