Ha! Am retuşat un pic imaginea blogului. Bine, nu eu, cineva priceput a făcut-o, iar pentru asta îi sunt datoare cu o eugenie.
Odată cu noul look, aş vrea să spun că “m-am schimbat”… aiurea, tot eu sunt! Poate că m-am înţelepţit puţin şi încerc să analizez mai mult înainte să dau cu barda în capul “inamicului” (dacă inamicul nu e chiar inamic?).
Am rememorat momentele când eram în PD. În momentul de faţă, mă minunez de tinerii membri de partid – nu au idee ce e aia doctrină, dacă sunt în partide de dreapta sau de stânga. Dar ştiţi ceva? Nici eu nu aveam habar atunci când am semnat adeziunea la PD; a fost aproape o întâmplare, mi-au plăcut nişte oameni, nişte discursuri, m-au făcut să mă simt într-o echipă, acceptată. A fost nevoie de un gest al fiului meu, să îmi aduc aminte. Oricum, abia după un timp realizezi exact cum e cu doctrina; nu stă nimeni să studieze aşa ceva (sau poate or fi, eu nu cunosc).
Oricum, se pare că voi rămâne “în opoziţie” – ceilalţi din familie au luat-o pe “căi greşite” în ceea ce priveşte afinităţile politice. Am încercat să-l ţin pe fii-miu departe de tentaţia partidelor; şi, când să răsuflu uşurată… a comis-o! La vot, vă spun cu mâna pe inimă că votez tot cu ce ştiu eu că trebuie să votez! Dar asta nu înseamnă că nu-mi voi susţine copilul, indiferent că a ales greşit partidul. Să-mi fie învăţătură de mine, dacă nu l-am îndoctrinat şi dacă nu i-am explicat destul de bine cât de “naşpa” sunt nişte unii care încurcă şi podul pe care se află 😉
