Cărţile scrise în penitenciare nu sunt lucrări ştiinţifice. Pe cei mai mulţi dintre puşcăriaşii care peste noapte şi-au dat seama că au veleităţi de scriitori i-am văzut cu toţii în diferite ipostaze, vorbind în public. Adică, vi s-a părut vreodată că Becali ar fi vreun savant? Că e un tip religios în felul lui – da, corect, dar asta nu îl transformă într-un specialist care să scrie despre muntele Athos. Să fim serioşi! Mi-a plăcut comentariul lui Liiceanu, cum că “închisoarea nu este un loc de cercetare științifică, iar deținutul nu poate fi un om de știință, chiar dacă ar fi Einstein. Cine a făcut legea asta, a făcut-o în complicitate cu deținutul”. Pe de altă parte, să nu generalizăm. Am sesizat, printre deţinuţii care au semnat o carte, şi persoane perfect apte să facă acest lucru. Însă, asta nu înseamnă că nu au speculat oportunitatea de a fi eliberaţi mai devreme în schimbul redactării unor “lucrări ştiinţifice”. Dar, de departe, cei mai mari oportunişti sunt profesorii coordonatori! Poate că există şi cazuri izolate, de oameni de bună credinţă, dar pe cei mai mulţi dintre profesorii universitari “împopoţonaţi” cu diverse alte titulaturi, îi văd ca pe nişte păsăroi mari şi hămesiţi, dând târcoale leşurilor “proaspăt” ivite după gratiile puşcăriilor. Şi au profitat din plin de oportunitatea de a mai face “un ban cinstit” de pe urma scriitorilor “născuţi” la Poarta Albă sau te-miri ce alt penitenciar.
