Corb la corb nu-şi scoate ochii – hai să nu fie aşa!

| 1 Comentariu

Am scris despre o mămică din Năvodari care susține că a fost dată afară din cabinet de medicul pediatru. Și că medicul a refuzat să îi consulte copilul, pe motiv că e “obraznică” – ea, mămica. Atenție! Pacientul nu era mămica, ci copilul. Prin urmare, după mintea mea, dacă însoțitoarea pacientului e obraznică, necioplită sau oricum ați vrea să îi ziceți, pacientul nu are nici o vină, ba dimpotrivă, are niște drepturi. Iar medicul a depus un jurământ. Cum poți, ca medic, să te iriți de atitudinea unui însoțitor și să-ți bagi picioarele (pe românește spus) în suferința pacientului? Dacă ție, ca medic, nu își pasă de pacient, păi măcar să îți pese de pielea ta! Să zicem că tu, ca medic, refuzi (!!!!) să consulți pacientul că n-ai chef, ești dumnezeul cabinetului tău medical, dar pacientul pleacă, pe drum spre casă i se face tot mai rău și, Doamne ferește, moare. Ce se întâmplă după aia? Nu riști, ca medic, să dai cu subsemnatul?! Mai ales dacă în condicuța ta figurează că aveai pacientul pe listă să-ți vină la consult. Sau… există dovada telefonului. Cum să te joci așa cu viața unui pui de om?

Să mai spunem că, de fapt, toată povestea e o invenție a unei mămici nervoasă. Să spunem! Dar interesant că, deși Colegiul Medicilor nici nu a ajuns să analizeze cazul, după un simplu telefon președintele colegiului dădea verdictul: mămica în cauză are o problemă de comportament. Din discuția cu șefa colegiului, Gabriela Dascăl, a reieșit clar: medicii trebuie respectați. Corect. Perfect. Dar să nu uite medicii că și pacienții au drepturi. Că nu te duci la medic de bine ce îți e, ci te duci cu speranță la un om despre care știi că îți poate oferi ajutor. Că te duci la un om care, înainte de toate, e om. Că te duci la un om care și-a ales o meserie conștient și de faptul că nu se luptă doar cu bolile, ci interacționează cu oameni. Empatia a murit? Eu am întâlnit medici și medici. Am întâlnit și medici care m-au salvat – încep prin a-l menționa pe medicul care a sesizat, imediat după ce am născut (acum 18 ani), că ceva nu e în regulă cu mine. Și nu era. Eram în prag de septicemie. Și m-a salvat. Iar lista nu se încheie aici. Dar cunosc și medici care se cred dumnezei. Exemplu: şefa de la Diabet din cadrul Spitalului Judeşean Constanţa, care mi-a pus fişa de externare a tatălui meu în braţe şi mi-a întors spatele, refuzând să îl consulte, pe motiv că făcusem greşeala (recunosc, eram disperată, aş fi spus şi aş fi făcut orice să fie bine!!!) să mă prezint. Iar doamna doctor n-a mai vrut să îl vadă fiindcă era tatăl „uneia de la ziarul care a scris despre ea”!  Aşadar, am trecut prin situaţii şi situaţii.

Ce mai e de spus despre mămica de la Năvodari? Că breasla e unită şi că riscă să fie primită rău de orice alt medic la care va merge. Iar pentru acest lucru îmi pare rău, dar nu e singură, o asigur de asta.

 

http://www.replicaonline.ro/data-afara-din-cabinet-mi-a-spus-ca-sunt-obraznica-si-a-refuzat-sa-mi-consulte-copilul-bolnav-288694/

Un comentariu

  1. „Arta medicinii constă în a amuza pacientul în timp ce natura vindecă boala.”

Lasă un răspuns

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.