“Vrei o ştire…?”

Vineri, zi de şedinţă la PNL Constanţa. Îmi propusesem să îi ignor. Primesc seara un SMS: “Vrei o ştire de maxim impact? Semnat…”. Nu cunosc numărul, dar sun. Nu-mi răspunde, îmi transmite SMS că e încă în şedinţă. Şi continuă: „PNL Constanţa nu va avea nici un actual parlamentar pe liste la alegeri…”. Fac ochii mari: s-a dus naibii hotărârea mea de a-i ignora… Aşa că sun la un alt număr, pe care îl aveam în agenda telefonului. Şi răspunde, ba chiar primesc confirmarea că e adevărat. Mă rog, parţial adevărat. Dragomir, preşedintele PNL Constanţa, a venit cu propunerea ca nici un actual parlamentar să nu mai candideze.

 

În timp ce apropiaţii lui Dragomir îmi comunicau că cele transmise de şeful de organizaţie au fost primite „cu bucurie şi aplauze”, din tabăra ailaltă mi se spunea, ca răspuns la întrebarea mea: “Normal că e deranj, păi Dragomir vrea să-şi pună oamenii lui…”. Adică, pe Boroianu, pe Bourceanu etc. Sincer, cred că situaţia e undeva pe la mijloc. Dragomir n-a minţit când s-a referit la sondaje şi la electoratul care cere “sânge proaspăt”, schimbarea clasei politice. Că asta se “pupă” cu dorinţa rudelor lui prin alianţă etc., şi care evident că aplaudă ce a spus Dragomir, ehei, da, avem o problemă. Am sesizat că despre primenirea PNL şi despre electoratul “spălat” al liberalilor, care aşteaptă oameni noi care să reprezinte acest partid, se vorbea vineri seara şi la Realitatea tv. Comentatorii pe subiect: tot ăia care „rupeau rândurile” şi în campania de la locale, şi care urmează să transmită emisiunea de sâmbătă seara de la Vega. Iubesc coincidenţele!

Bun… Şi acum, vorbind despre parlamentarii loviţi în plex de propunerea lui Dragomir, ţin să subliniez că n-am vorbit cu Mihai Lupu. Nu de alta, dar încă nu mi-a trecut că… m-a “dojenit” pentru o ştire de la locale. Adică, mi-a făcut o fază de doi lei. Dar îmi va trece într-un final. Aşa că am vorbit, vineri, cu “ai lui”. Foarte plastici oamenii la adresa lui Dragomir. Pe cerul înstelat de vineri au răsărit şi mai multe stele, ca într-un joc nebun de artificii. Cam aşa era senzaţia la cele ce-mi auzeau urechile. Dar, stop. Întrebare: până la urmă, ce mare şmecherie au făcut actualii parlamentari pentru judeţ, să fie aşa un capăt de lume dacă nu mai candidează? Se dărâmă lumea fără ei? Sau nu îşi mai imaginează viaţa fără să fie parlamentari? N-or avea altceva de muncă… nici o alternativă care să le dea sens vieţii…

 

Reversul medaliei: PNL riscă să trimită în Parlament nişte lipsiţi de experienţă – nu contează că e neamul lui X sau Y ori susţinutul financiar de Z. Iar până când vor învăţa novicii care e treaba… PNL riscă să treacă pe „modul de conservare” (pilot automat) până la următoarele alegeri, când mai capătă oamenii experienţă. E şi asta o variantă.

Cum i-o fi venit lui Dragomir ideea să lanseze propunerea “cea nebună”? Păi, mai cu ajutor de la centru, mai împins de la spate, mai… după o discuţie de acum câteva zile, la o petrecere în familie. Zic şi eu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *