„Nu sunt cel mai negru drac din curtea bisericii” – mi-a spus Carol Dichiu, în timp ce îmi explica, la telefon, care e legătura lui cu listele „Panama Papers”. Stau şi mă întreb, dincolo de listele care duc ba la demisii răsunătoare, ba arată cine şi-a ascuns banii nemunciţi în paradisuri fiscale, ba arată neputinţa statelor europene de a gestiona o sumedenie de probleme, cum de a apărut mega-investigaţia asta acum? Adică, nu cumva uităm de neputinţa noastră în faţa deciziei marca Merkel, care a dat peste cap Europa, şi nu cumva ni se bagă sub nas, oarecum forţat, că paradisurile fiscale sunt şi „cheia” descoperirii finanţelor care „ţin în viaţă” terorismul?
Pe de altă parte, cum e cazul lui Dichiu (cu toate păcatele lui), sunt afacerişti care caută soluţii pentru afacerile lor. E şi cazul lui Frank Timiş, care a recunoscut cinstit că preferă taxe de 5% din paradisuri fiscale, în schimbul celor de 30%. Suficient de corect, nu? Ce vină are afaceristul că statul lui nu-şi face norma de încasări, dacă statul lui îl cocoşează la capitolul dări?
Odată cu acest scandal mondial, mintea mi-a zburat şi spre o lege de-a noastră, europeană, susţinută de europarlamentarul Monica Macovei: confiscarea extinsă a averii. Am făcut conexiunea pentru că legea a venit tocmai din nevoia de a combate şmecheriile îmbogăţiţilor cu averi trecute pe numele neamurilor, aşa încât statul să nu-şi poată recupera furtişagurile. Ce se va întâmpla în cazul „Panama”? Cât va zdrucina ce e de zdruncinat şi cât e fâs? Probabil că dacă ne-ar fi venit sorocul, Creatorul ne-ar fi „stricat” de tot şi ne-ar fi reinventat, fără de păcat. Dar poate că încă mai avem termen de graţie, să ne videcăm dacă mai e ceva de videcat. Între timp, „stricaţii” inventivi au găsit soluţii şi în privinţa legii confiscării extinse. Nu-şi mai pasează averile în contul neamurilor, apelează la amante sau la angajaţi. Riscant, dar e o practică, zice-se, şi la Constanţa. Trebuie doar să asculţi ce spune gura lumii şi să cercetezi, dacă eşti organ de anchetă, să ai dovezi. Asta, până să te apuci, ca organ de anchetă, de fapte mari de tot, gen „Panama”.
Staul tinde să “cocoșeze” la capitolul dări din anumite, mai mult sau mai puțin nobile motive, precum salariul învățătorului, al jandarmului, pensia amărâtului de pensionar care a muncit o viață etc.
Din cauză că acest stat “infam” (din ce motive, puțin relevant) nu primește ce i se cuvine este nevoit sa “cocoșeze” tot mai rău pe cine poate: salariatul, micul meșteșugar…
Prin urmare evaziunea fiscală, nu numai că nu este categoric un delict cavaleresc, este o crimă la adresa umanității și trebuie luată ca atare.
Saluare!
Staul tinde să „cocoșeze” la capitolul dări din anumite, mai mult sau mai puțin nobile motive, precum salariul învățătorului, al jandarmului, pensia amărâtului de pensionar care a muncit o viață etc.
Din cauză că acest stat „infam” (din ce motive, puțin relevant) nu primește ce i se cuvine, este nevoit sa „cocoșeze” tot mai rău pe cine poate: salariatul, micul meșteșugar…
Prin urmare evaziunea fiscală, nu numai că nu este categoric un delict cavaleresc, este o crimă la adresa umanității și trebuie luată ca atare.
Saluare!