Ministrul Vela anunță noi restricții: care sunt țările înspre care și dinspre care nu se mai zboară cu avioane

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat sâmbătă, 4 aprilie, noi restricții pentru perioada sărbătorilor de Pași, în contextul epidemiei de coronavirus. Zborurile spre mai multe țări vor fi interzise, începând de duminică, 5 aprilie, pe o perioadă de 14 zile.

“Având în vedere că multe țări au intrat în zona roșie, am decis să suspendăm toate zbourile spre Austria, Belgia, Marea Britanie, Statele Unite, Turcia, Iran pentru o perioadă de 14 zile, începând cu 5 aprilie anul curent. Această restricție nu se aplică transporturilor medicale și altor categorii. Vor fi permise zborurile cu lucrătorii sezonieri, am inclus asta în Ordonanța 7. Zborurile nu se referă la domeniul sanitar. Se menține suspendarea transportului internațional spre Spania, Italia, Franța, Olanda, Belgia, Turcia. Pentru fludizarea traficului la granițe, conducătorii camioanelor de transport marfă nu vor mai completa declarațiile epidemiologice dacă vor utiliza doar coridoarele indicate. Tranzitarea se va face într-un timp de maxim 48 de ore.
Pentru a susține lupta cu virusul, autoritățile vor asigura spații hoteliere între ture pentru personalul medical din sistemul național de sănătate publică. La solicitarea ministrului mediului, am introdus un articol în ordonanță pentru a preveni riscul de defrișare ilegală. Ordonanța Militară va fi publicată în Monitorul Oficial astăzi”, a spus Marcel Vela.

De asemenea Bogdan Despescu a precizat: „Structurile MAi au continuat activitățile de verificare la frontieră, de însoțire a convoaielor la graniță. Au fost verificate aproape 15.000 de persoane în ultimele 24 de ore. S-a asigurat paza spațiilor de carantină și izolare.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *