Cred că nu am fost așa „cutremurată” de candidați, campanie și alegeri, cum m-am inflamat la momentul discuțiilor despre negocieri între reprezentanții partidelor pentru crearea de majorități. Ei, aici am o “fixație”: dreapta trebuie să fie cu dreapta, nu mai e nevoie de un al doilea USL. Și-mi zice cineva: ești un pic paranoică. Da, mulțumesc, iar întrebarea care mi-a venit în minte, când citeam declarații și încurajări, către Palaz de la PMP de a se alia cu PSD, a fost: Claudiu, spune drept, de cât timp aveai înțelegerea făcută cu Stroe?
În fine, cică nu s-ar face alianță cu PSD – nu ar face nici PMP, nici PNL. Oficial ar fi bine să nu se facă, de dragul “paranoicilor” care votează dreapta ca să sancționeze PSD. Mai departe, desigur, vor fi înțelegerile “blat”, cu care trăiește fericită toată lumea. Și cum spuneam, la un moment dat – există viață și după alegeri. Pe rezultate nu mă enervez, am căpătat înțelepciunea să accept că ce votează majoritatea, aia e… Mai vin și alte alegeri. Acum, încerc să nu mă deprime prea tare negocierile, să mă detașez și las deștepții de pe la partide să-și împartă ciolanul, să facă majorități și să ne spună că o fac pentru binele alegătorilor. Așa o fi! Mai discutăm și după negocieri.
Problema noastra stringenta, a cetateanului de rand, nu e ce alianta politica se face sau cine ce teritorii ocupa. Pe noi ne interes. Lipsa locurilor de munca serioase, mizeria si delasarea care domneste n constanta, prezenta cainilor vagabonzi care ne terorizeaza cand isi arata coltii sau te latra de te baga n sperieti, taxele mult prea mari Si lipsa parcurilor si a spatiilor verzi. Ce fac politicientii? Aliante! Cum sa le fie bn cum sa mai fure si totasa….imi pare rau ca nu apar oameni noi- nu partide, asta i deja sport national!!!- care sa si doreasca nu sa ne jecmaneasca ci sa ne ajute. Constanta a devenit printre cele mai urate orase din romania