Când m-a făcut mama, tata s-a bucurat nespus de tare. Atât de tare, încât a mers extrem de fericit la Starea Civilă, să mă declare. Şi, de fericit ce era, a luat de bun ce i-a zis tanti de la registratură, cum că Alexandra nu-i nume potrivit, să-mi zică Alexandrina, să nu mă confunde mai târziu statul şi să mă ia în Armată. De fericit ce era, tata a zis “da” şi “nenorocirea” se făcu. Abia dup-aia au aflat ai mei că tanti de la registratură avea pe una Alexandrina în neam şi o iubea prea tare. Aşa “coincidenţă” n-am pomenit!
Sper că v-a plăcut introducerea. De fapt, ce vreau să vă zic: eu nu cred în coincidenţe de când m-a făcut mama. Dar nu cred la modul ăla grav, de zici că am văzut în timpul liber serialul ăla dement “Happy” de pe Netflix. Aşa imaginaţie am şi aşa de tare îmi pare că “pute” ce se întâmplă zilele astea: ba demisia Feliciei de la primărie, ba scandaluri cu Chiţac, ba filmuleţe cu Lupu. Acuma, despre ultima poveste: da, urât, nu se face, dar tot nu pricep de ce i-a trebuit poliţistului de la Locală vreo 2 anişori să expună public oroarea. Mă-ntreb şi eu, ca ăla care nu crede în lucruri care se întâmplă de-a valma, aşa… de parcă PNL Constanţa ar pregăti schimbarea candidaţilor (sau doar a unuia, cel de la CJ) în 2024. Ziceţi drept: o coaceţi de mult, aşa-i?
Şi tot pentru că mă uit la filme din alea ciudate, am copilărit în cartier de la periferie şi ştiu şi cum e bătaia cu furtunul de la maşina de spălat: măi băieţi, când pomeniţi de mine, gândiţi-vă că sunt femeie. A, nu în sensul ăla de sexul slab şi neajutorat, domniţa care aşteaptă să fie salvată, bla-bla, gândiţi-vă că femeile au darul de a afla multe. Zic strict informativ, aşa… ca o coincidenţă.
