Ceva nu e în regulă sau am eu o problemă în a accepta că “perfecţiunea” există?

A fost odată ca niciodată o poveste minunată… Lumini şi beteală, scenă, cântece şi voie bună. Un peisaj de vis, ceva sublim… bla! Dar politicianul tot politican rămâne, chiar dacă se vopseşte în culorile “independenţei”. Ne spunea primarul de la Peştera că nu mai vrea în PSD, că toţi sunt o apă şi-un pământ, că apa de la RAJA este scumpă.

 

Apoi, a venit vremea că Băsescu să-l viziteze. Şi iar s-ampăunat primarul, şi iar ne-a arătat cât de bun şi realizări măreţe are. După care, s-a supărat şi n-a mai vrut nici cu Băsescu, fiindcă şi-a făcut partid, iar Palaz nu ştiu şi nu-mi pasă ce nu i-a făcut – zicea primarul că nu l-a ajutat când i-a fost greu. În dizgraţie a căzut şi Moga, senatorul, cel care i-a dat ambulanţă, dar nu i-a dat destul s-o şi folosească…

 

Apoi, ca un Făt Frumos, a revenit pe cai mari, iar în ajun de Moş Nicolae a prezentat cea mai tare petrecere cu luminiţe din tot judeţul! Iar surpriza cea mai tare a fost că la „minunea” cu j-de luminiţe de la Peştera a apărut un singur politician. Şi nu oricine, ci chiar Felix Stroe, şeful de la PSD şi generalul de la RAJA! Până mai ieri, acelaşi şef mare de la PSD îşi punea sublaternii să “sape” după informaţii despre Vrabie… iar acum… voila! Prietenia lor e veşnică, de peste 12 ani…

 

Pe lângă toate astea, peste tot citesc ştiri cu minunea de la Peştera, cu primarul care dă terenuri tinerilor, internet, câte şi mai câte… Sunt oare eu prea suspicioasă sau ceva nu e în regulă în tot “basmul” ăsta?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *