Am vrut să evadez – numai un pic, până la următoarele alegeri

M-am pus la somn cu gândul că dimineaţă mă sui în elicopterul proprietate personală şi decolez spre o insulă în mijlocul unui ocean. Frumos, relaxare, sunt o divă, nu îmi pasă de nimeni şi de nimic.

/ Realitate: nici măcar insula nu am visat-o, darămite să evadez din stresul cotidian. În viaţa reală m-am trezit, am băut cafeaua, am dat de mâncare găinilor, pe care le-am lăsat de ceva vreme libere prin curte, să se simtă  bine, chit că… distrug mai tot în cale. Fii-miu m-a anunţat că merge la piscină, eu l-am luat la ture cu examenele… adică sunt bine.

Deschid televizorul, vorbeşte Tăriceanu. Mă enervez. Zice însă o chestie „amabilă” (sau de adormirea naţiei – ştiu şi eu?, că prea s-au obişnuit ăştia să mintă…): nu se trece modificarea codurilor prin OUG, ci prin dezbatere parlamentară.

 

Fără penali în Parlament! Fără, sunt şi eu de acord. La fel cum aş fi de acord, în condiţiile date, şi cu alegeri anticipate. Dar alegeri, nu topoare în stradă. Dragnea dă foc ţării, e psihopat, vorba lui Băsescu. Elegant ar fi fost să se retragă. Dar Dragnea nu e elegant, iar dacă mâine se fac alegeri anticipate, ce scor credeţi că ia PSD?……. Exact! De-aia, unii o forţează cu scandalul în stradă: sunt destui neinstruiţi sau interesaţi să voteze PSD, indiferent că Dragnea şi o mână de prieteni ai acestuia îşi fac legi cu dedicaţie. Adică, nu suntem în stare să convingem cu argumente, nu avem răbdare să o facem, ne repezim la „Huo” şi injurii. A naibii „revoluţie” ar mai fi şi asta! O revoluţie a unei minorităţi care n-are răbdare să câştige democratic la vot. Mă scuzaţi, dar nu cred în anarhie. Evident, e bine că se protestează (subliniez: e bine!, pentru că guvernanţii nu trebuie să uite că au majoritate, dar nu sunt singuri în ţara asta), dar mă sâcâie când aud injurii, mă irită când sesizez comentarii de genul „votanţii PSD sunt proşti”. Se pun etichete, adică e discurs similar cu cel al liderilor PSD, mă refer la ăia care comentează cu dispreţ la adresa protestatarilor. O fi bine aşa? Eu nu mă simt reprezentată nici de unii, nici de alţii. De-aia, am vrut să visez măcar că „evadez” pe o insulă în mijlocul oceanului – să îmi limpezesc mintea…

Mă uit la unii care îşi pun poze pe facebook „şi eu am semnat… fără penali…” sau îşi pun pozele altora (!) la copertă (poze cu mesaje mişto, de la proteste), dar ei nu se duc la proteste! Pentru că… le e lene. Bine că susţin totuşi cauza, asta în timp ce stau tolăniţi pe plajă, cu o bere în mână. Sper, totuşi, că vor merge la vot. Eu merg la vot. Şi nu pretind că sunt la protest când în realitate stau la calculator ori la tv.

 

Să plece Dragnea ar fi o soluţie. Mă tem că doar în mâinile PSD stă soluţia pentru debarcarea liderului. Şi mă mai tem că PSD (pesediştii) nu găsesc curaj ori motivaţie să-l debarce.

Un răspuns la „Am vrut să evadez – numai un pic, până la următoarele alegeri”

  1. PSD este necesar (ca partid de stanga?) pe scena politica, dar este imperios necesar sa se reformeze.Cred (nu visez)ca va fi revolutie,poate chiar una violenta,dar in interiorul PSD.Zic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *