Am deschis sertarul amintirilor… Acum 18 ani, pe 6 Decembrie, de Moş Nicolae, eu primeam cel mai frumos cadou pe care îl poate primi o femeie în viaţa asta. Mai sunt câteva zile şi Andrei al meu face 18 ani. Majoratul!
De câteva zile îmi cade părul, mă doare capul şi tot aud în jurul meu că trebuie să merg la medic: poate trebuie să schimb ochelarii, paote e ceva de la sinusuri, poate…poate… Poate sunt stresată de gândul că ziua lui de naştere nu va ieşi aşa cum sper să iasă: pe placul lui! Iar pe lângă asta, munca… munca… şi iar munca. Mă sună, îi răspund că am treabă şi că îl sun imediat înapoi. Trec ore: „Mami, la tine câteva minute înseamnă câteva ore?”. La naiba! Iar am comis-o. Următoarea zi îl asaltez cu telefoane, până când mârâie că se face de râs în faţa prietenilor că e sunat atât de des de maică-sa…
Apoi îmi amintesc de primii ani: ferească sfântul, cât putea să urle! Aveam senzaţia că… mă urăşte! Apoi, n-am să uit când a măzgălit pereţii cu rujurile mele, lăsate neglijent la îndemâna unui copil curios, când a „pictat” uşa de la intrare cu ojă, când a mers cu mine la partid (ehe, ce vremuri, pe vremea PD-ului!), când a venit sfios la redacţie şi tot aşa…
P.S.: Nu am căzut în butoiul cu melancolie, vreau doar să ia aminte şi „postacii” care se înghesuie să mă „picteze” că sunt un om care binecuvântat cu fericire. Ceea ce urez să li se întâmple şi altora. 🙂
Acestea fiind spuse, contez pe viitoarele supărări ale celor despre care vreau şi pot să scriu 🙂
In sfarsit! Ceva care nu este legat de debandada care poarta numele de politica. Ceva din viata unei mame si a puiului ei. 🙂