Dosarul morților “lui Dragnea” e celebru, iar în curând va deveni celebru și serviciul Primăriei Constanța care se ocupă de transmiterea scrisorelelor către cetățeni. N-am să mă apuc acum să critic dacă a fost oportun să-mi transmită Făgădău ce planuri are (e campanie), nici n-am să mă scandalizez că cetățenii sunt invitați să-și facă ordine prin jurul blocurilor.
Am doar rugămintea ca serviciul cu pricina să apeleze la bunăvoința celor de la Evidența Populației, așa încât să nu mai transmită răvașe celor morți.
Până să plece Mazăre din primărie, edilul i-a transmis tatălui meu felicitări cu ocazia nu-mai-știu cărei sărbători. A urmat Făgădău, care i-a scris tatei că are planuri mari de schimbare a orașului (bla-bla), iar acum i s-a transmis că e nevoie de schimbare, că fiecare trebuie să contribuie la bunul mers al lucrurilor în municipiu și să achite la timp taxele.
Vă transmit, pe această cale, că tata a murit. N-a avut cum să citească nici felicitarea de la Mazăre, nici scrisoarea de campanie a lui Făgădău, nici invitația la curățenie pe lângă bloc. Le citește mama. Sau eu. După prima scrisoare, ne-am obișnuit. Dar tot e nefiresc.