Rusia consideră că țările care au pus la dispoziție resurse pentru aviația militară ucraineană au intrat și ele în război.
Ministerul rus al Apărării a publicat duminică, 6 martie a.c., pe contul oficial de YouTube un clip video în care susține că orice țară care pune la dispoziția Ucrainei aerodromuri sau aeroporturi pentru atacuri asupra forțelor ruse poate fi considerată parte din conflict, a declarat Ministerul rus al apărării, prin vocea purtătorului său de cuvânt, care susține că Moscova știe „cu certitudine că avioane de luptă ucrainene au zburat spre România și alte țări vecine”.
“Avioanele Forțelor Aerospațiale Ruse au doborât încă trei avioane ucrainene Su-27. Aproape toată aviația pregătită pentru luptă a regimului de la Kiev a fost distrusă. În același timp, știm despre aeronave de asalt ucrainene care au zburat anterior spre România și alte țări de graniță. Utilizarea rețelei de aerodromuri din aceste țări pentru a baza militară ucraineană, cu utilizarea ulterioară împotriva Forțelor Armate Ruse, poate fi considerată ca implicarea acestor state într-un conflict armat“, a precizat purtătorul de cuvânt.
sursa: focuspress.ro