RAJA: Se oprește apa pe mai multe străzi din Eforie Sud

La nivelul sistemului de distribuție a apei potabile din localitatea Eforie Sud se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, joi – 14 noiembrie 2024, în intervalul orar 08.30 – 18.00.

Vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din zona străzilor Cantacuzino, Progresului, Negru Vodă, Carmen Silva, Mihai Viteazul, Horia, Cloșca, Dezrobirii, Transilvaniei, Munteniei, Remus Opreanu si Ion Movilă.

Investiția face parte din contractul de lucrări cu finanțare europeană derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL9 “Reabilitare rețele de distribuție, rețele de canalizare Eforie Sud, județul Constanța”, în valoare totală de peste 18 mil. lei.

,,Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, au transmis reprezentanții RAJA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *