RAJA: Mai multe zone din centrul Constanței au rămas fără apă

Miercuri, 26 noiembrie a.c., s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de la intersecția străzilor Dr. Nicolae Sadoveanu cu Crișanei din Municipiul Constanța.

Pentru remedierea defecțiunii, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 09.00 – 17.00, consumatorilor din perimetrul delimitat de Nicolae Iorga – Bulevardul Mamaia  – Ion Rațiu – Mircea cel Bătrân – Nicolae Iorga, cu punctul termic 24.

„Atenționăm utilizatorii afectați că, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calității apei potabile din punctul de vedere al turbidității și culorii. În această situație, până la limpezirea apei, se va evita consumul.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile, în cel mai scurt timp”, transmit reprezentanții RAJA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *