În vederea executării lucrărilor de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție din municipiul Constanța, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, de marți, 11 iulie, ora 23.00, până miercuri , 12 iulie, ora 11.00 pe multe artere principale din oraș.
Vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din zona Centrală, perimetrul delimitat de strada Călărași – strada I.Gh. Duca – strada Avram Iancu – Bulevardul Ferdinand – strada Mihai Viteazu – strada Traian – strada Sulmona – Bulevardul Tomis și punctele termice aferente.
În același timp, se va furniza apă cu presiune scăzută în: • zona Peninsulă – Piața Ovidiu;
• str. Mircea cel Bătrân (tronsonul cuprins de str. Decebal și Piața Ovidiu);
• perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Artileriei – Mihai Viteazu – Topraisar – I. Gh. Duca – Castanilor – Ion Lahovari.
Investiția face parte din Contractele de lucrări CL1, CL2 și CL3: „Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța”, în valoare totală de aproximativ 85 de milioane lei.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.
Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor”, transmit reprezentanții RAJA SA.