RAJA. Avarie pe strada Dumitru Marinescu din Constanța

Ca urmare a unei avarii survenite la nivelul conductei, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Dumitru Marinescu din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, sâmbătă, 2 noiembrie 2024, în intervalul orar 10.00 – 13.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Eliberării – Dumitru Marinescu – Dreptății – Dezrobirii.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp“, au transmis reprezentanții RAJA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *