Puneți dopurile șampaniilor la loc: aceste alegeri nu le-a câștigat niciun partid politic

Mă bucură rezultatul. Nu este vorba că aș fi fan al câștigătorului, e vorba că nu puteam avea în fruntea țării un individ care a obținut susținere prin manipulare și incitare la ură. Mă bucură că a câștigat bunul simț. Este, în schimb, îngrijorătoare această prăpastie între români, văd aceste discursuri diametral opuse. Va fi greu să facem pace între noi. PNL sper să nu uite, în aceste momente în care sărbătorește victoria lui Nicușor, că este la fel de responsabil pentru ceea ce se întâmplă în societate ca și PSD.

Între timp, privesc liniștită cum mi se triază lista de prieteni pe Facebook. Îmi cer iertare dacă v-am dat vreo secundă senzația că aș avea afinități pro-AUR. N-am. La fel cum, o repet (iar, din nou): nu am votat vreodată PSD. N-am votat nici USR. Am fost votant disciplinat al PNL. Da, acest PNL care s-a îndepărtat chiar și de propriul electorat, un PNL care, pentru a doua oară, după ce s-a înjurat strașnic cu PSD, a făcut guvern cu PSD, explicând că e „în interesul țării“. Aș fi înghițit și asta dacă nu aș fi contabilizat, ani la rând, iar și iar, exemple de sinecuri „vârâte“ în funcții prin diverse instituții. Asta vă reproșează oamenii, printre altele. Oameni care, spre deosebire de mine, nu vă mai votează de mult. Sau nu v-au votat vreodată. Apoi, ocupați să se țină acolo, pe posturi călduțe, ei și ceilalți din celălalt partid istoric (PSD), au uitat să mai comunice cu oamenii, să le afle nemulțumirile, să facă un „top“ cu problemele și preocupările românilor, o radiografie a societății. Au lucrat după ureche, după cum le-a convenit să acționeze, în funcție de interese de grup.

„Hai, la vot, încolonați“ după cum dictează partidul – n-a mai funcționat. PNL, PSD, nu vă întrebați de ce? Dragi partide istorice, continuați să vă ascundeți de România reală? De probleme? Dacă da, veți avea soarta CDR. Nu vă îmbătați cu apă rece că e vorba despre Tik-Tok și imixtiunea fake-news și a propagandei rusești, puneți mâna și munciți cu adevărat, reveniți la „firul ierbii“!

Pentru PNL, separat: nu vă împăunați că ați câștigat ceva! N-ați câștigat nimic! La aceste alegeri nu ați câștigat nimic! A câștigat România prin conștiința celor care au respins impostura, minciuna și manipularea rostogolită de „imbecilii utili“ ai lui Georgescu & Simion. Iar când spun „imbecili“ nu e vorba despre o jignire – departe de mine așa ceva! –, este vorba despre cetățeni onești sau mai puțin onești care doresc o salvare. Sunt oameni nemulțumiți de condiția de trai, sunt oameni frustrați că nu au, sunt oameni care nu se regăsesc, oameni care nu înțeleg etc., etc. Și sunt mulți!

Nu a câștigat nici USR. Nu. Am fost mai mulți cei care am cântărit bine consecințele unui vot dat unei „Fete Morgana“. La limită, aș zice, așa că puneți dopurile șampaniilor la loc și realizați cât de multe probleme sunt de rezolvat: avem o țară scindată, o țară cu oameni la care încă nu a ajuns „România educată“, o țară nemulțumită de sinecuri , o țară cu sinecuri speriate de măsurile de austeritate etc., etc… etc.!

Ne înjurăm unii pe alții – cei din țară cu cei din țară, dar și cei din țară cu mulți din Diaspora: apropo, cei care am votat în țară am înclinat balanța. Diaspora, de data aceasta, a votat „Fata Morgana“. Nu e de blamat; e, din nou, de analiză, de comunicat… E mult de discutat.

Editorial – publicat inițial de www.focuspress.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *