Echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite astăzi – 15 octombrie 2024, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanța.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, s-a impus sistarea furnizării apei potabile din sursa Cișmea, în intervalul orar 10:45 – 16:00. În acest timp, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: bd. Aurel Vlaicu – bd. Alexandru Lăpușneanu – Soveja – Ștefăniță Vodă – bd. Aurel Vlaicu (inclusiv bd. Tomis), precum și cei de pe bd. Alexandru Lăpușneanu, între strada Soveja și strada Nicolae Iorga, cu străzile adiacente și punctele termice aferente.