Lipsă apă potabilă pe bulevardele Tomis și Alexandru Lăpușneanu din Constanța

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament, de pe bd. Tomis (bloc L5), echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile joi, 14 iulie a.c., în intervalul orar 12.50 – 16.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Soveja – bulevardul Tomis – bulevardul Alexandru Lăpușneanu – B.P. Hașdeu –Soveja.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, transmite RAJA SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *