În mai multe zone din Constanța a fost sistată furnizarea apei

Echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile miercuri, 9 august a.c., pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul căminului de vane de pe Bulevardul Aurel Vlaicu (bloc B7) din municipiul Constanța.

Astfel, în intervalul orar 09.45 – 12.30, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de Bulevardul Aurel Vlaicu – strada Prelungirea Liliacului – strada Intrarea Câmpinei – strada Prelungirea Caraiman – Bulevardul Aurel Vlaicu, precum și cei arondați punctelor termice 188 și 195.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, transmit reprezentanții RAJA SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *