Criticăm des și lăudăm sau aplaudăm reușitele semenilor prea rar. Uneori, lăudăm „cu turma“, „să dea bine“ ori pentru că avem un interes. Mă uitam acum ceva timp la niște comentarii în legătură cu Simona Halep, de dinainte de acuzațiile de dopaj. „Da, bine, bravo, ce o tot lăudați atât, că doar o face pentru bani, ia uite câți bani câștigă“, cam așa suna comentariul. Cei care au simțit să o laude, bun, perfect, nu am ce comenta despre ei. Dar ceilalți… cu ce îi afectează pe ei, ce îi deranjează? Mă întreb, deseori, nu doar în legătură cu situația exemplificată: de ce ne „doare“ de buzunarul celuilalt, de ce să existe atâta frustrare câtă vreme „celălalt“ nu ne bagă nici nouă mâna în buzunar și nici statului?
Sau, stai, că dacă încep să fac vorbire despre David Popovici, voi fi acuzată eu că am frustrări. Dacă spun că primește bani de la stat pentru performanțe, vor sări unii și alții că de ce încerc să arunc cu noroi. Nu fac asta, consider că merită. Voiam doar să arăt că, în cazul lui Popovici, judecata „mulțimii“ a fost diferită față de tratamentul aplicat Simonei Halep. Da, există diferențe între ei, între competițiile la care au participat etc.etc. Dar chiar și așa, văd și multe asemănări, așa că… de ce ne avântăm să aruncăm cu lături în oameni care fac performanță? E a lor. Cui nu îi place, își poate vedea de propria viață, nu?
Sigur, m-a inspirat să scriu acest editorial și colegul meu, Valentin Ispas, care era îngrozit de comentariile pline de ură de pe rețelele sociale. Și îi dau dreptate. Democrația garantează dreptul la exprimare, dar asta nu ne dă dreptul, cred eu, să fim răi, să jignim, să ducem în derizoriu orice.
Spuneam că ne place să criticăm. Sau să găsim ceva de genul… „da, bravo, dar…“ Uite, acest „dar…“ l-am regăsit și în comentarii despre activitatea lui Erwin Șimșensohn de la Teatrul de Stat Constanța. Uite, în cazul lui Erwin vreau să spun așa: bravo, felicitări! Fără nici un „dar“, fără să caut vreo „greșeală“, fără vreo critică doar de dragul de a critica, fără să pretind că putea face mai mult sau mai bine ori altfel. Întotdeauna e loc de mai bine, desigur, dar de ce aș critica un om care a făcut? Am văzut un teatru la Constanța scuturat din amorțeală, am văzut oameni care au reînceput să meargă la spectacolele de teatru, am văzut un festival organizat de Teatrul de Stat Constanța care a bucurat constănțenii și turiștii. Nu v-a plăcut? Mie îmi place ce văd, iar pentru asta îl felicit pe Erwin: nu sunt singura, dar vreau ca el să știe și să zâmbească. Și cred că, indiferent despre cine e vorba, nu strică să ne manifestăm aprecierea, recunoștința, dacă asta simțim. Să mai lăsăm critica doar de dragul de a critica ori doar pentru că avem frustrări care nu au legătură cu cei pe care îi criticăm.
Publicat inițial pe: www.focuspress.ro
