E binișor la stat. E cum au stabilit guvernanții

Periodic, descoperim apa caldă în România. De când e mai rentabil să lucrezi la stat, salariile directorilor de prin primării sunt subiecte de consternare, de știri, de comentarii. Dacă visezi să candidezi la primărie – e și mai și!, poți specula de minune invidia celorlalți, ăia care nu-s angajați la stat. Dacă visezi să candidezi, extragi doar ce te interesează și livrezi pe piață, omițând să spui că “da, mă, așa e peste tot, în toate primăriile și în toate instituțiile statului, grație partidului din care fac parte și e la putere”. Căci, să nu uităm, salarizarea umflată cu pompa în rândul funcționarilor și angajaților contractuali din instituțiile publice este meritul actualei guvernări, care a lucrat la modificarea legii salarizării! Le-a pus Dumnezeu mâna în cap ăstora de la stat, după ce ani în șir au privit cu pizmă salariile de la privat, noroc cu micile atenții de la contribuabili!

Nu știu ce director de la Cernavodă are 8.000 lei salariul brut. Nu-i rămân 8 mii în mână, dar sună într-un mare fel aceast sumă. Îl invidiez și eu pe acel director. Dar, stați așa, că și la Medgidia, la doi pași de Cernavodă, sunt salarii la fel de atractive în primărie și la entitățile subordonate primăriei. Chiar, știți ce salariu are Nicu Tutungiu, directorul Clubului sportiv din Medgidia? Apropo, clubul e în subordinea Consiliului Local. Păi, Tutungiu are 6.250 de lei. Brut și fără să punem la socoteală sporurile. Adică, ia în mână 4.000 de lei. Un salariu decent, declară el. Se putea și mai bine, zicem noi. Ah, da, și să vă mai zic una, că tot am văzut comentarii, azi, pe Facebook: Tutungiu și-a luat salariul!

Pentru curioși:

https://www.replicaonline.ro/salarii-uriase-la-nivelul-consiliilor-judetene-asa-au-decis-guvernantii-370072/

https://www.replicaonline.ro/sunteti-curiosi-sa-aflati-salariile-angajatilor-din-primaria-constanta-incepand-cu-2019-375720/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *