Nu mi-am pierdut speranţa că ne vom face bine. Încă sper că vom trăi decent, aşa încât să nu ne mai bucurăm la atenţii, să nu depindem de ajutorul social, să nu aşteptăm măsuri sociale ca pe pâinea caldă, gratuităţi de la primărie şi aşa mai departe. Încă mai sper că va veni o garnitură de politicieni sănătoasă, preocupată de lucruri serioase, de normalitate, nu de legi cu dedicaţie.
Azi am citit un comentariu al lui Dorian Hapurnea. Şi, chit că personajele despre care a scris îmi sunt simpatice, i-am dat „like”; nu pot să mă prefac a fi oarbă: nici la Primăria Constanţa nu merg lucrurile bine, nici la CJC nu e lapte şi miere. Adică, de la promisiuni la fapte e cale lungă şi, pentru Dumnezeu, au trecut luni bune de când tot aşteptăm să se întâmple şi altceva, nu doar anunţuri, poze în zăpadă, nunţi, botezuri, cumetrii! Mă gândesc că poate mai muncim şi noi ceva… dincolo de „plantarea” oamenilor „noştri” prin diverse instituţii (a se citi: poate începe conducerea CJC să facă şi altceva în afară de numirea oamenilor loiali în diverse posturi, chit că respectivii n-au nici o treabă cu acele joburi).
Pe lângă ce remarca Dorian, vin cu o completare: parlamentarii de Constanţa. Parlamentarii, la modul general. Par a avea o unică preocupare: legea graţierii (mai cu seamă ăştia de la PSD). Azi am îndrăznit să îl iau la rost pe unul de la PSD: „Mă, dar voi, în afară de graţiere, mai munciţi şi voi ceva? Mai veniţi şi cu alte legi, cu alte amendamente…?!”. „Da, mă, numai că voi, ăştia din presă, trageţi ca musca la căcat numa’ când se discută d-astea la Parlament…”. La punctul acesta, culminant, ar fi multe de adăugat. Atât de multe, că îmi iau time out pentru o dată viitoare.
