De ce nu avem, în anul centenarului, un parc denumit Trianon

“Luând aminte că mai sunt numai două luni înainte ca România să intre în anul centenarului ce se împlineşte de la Marea Unire, Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa a propus Consiliului Local Municipal și primarului Decebal Făgădău un gest simbolic prin care Dobrogea să marcheze un preludiu al manifestărilor festive ale anului 2017: acordarea denumirii TRIANON parcului de la Casa de Cultură, parc aflat în faţa Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”. Acest demers va evidenţia rolul crucial pe care Regina Maria, supranumită Regina Marii Uniri, l-a avut în semnarea la Trianon, în 4 iunie 1920, a unui tratat favorabil României, tratatul ce consfinţea, după negocieri aprige, Unirea de la 1 Decembrie 1918 a Transilvaniei cu România” – este o ştire publicată de Replica în data de 1.11.2017.

 

Ce greşeală! Ce greşeală să crezi că dacă primarul Constanţei se arată, în principiu, de acord să iniţieze un proiect de hotărâre bazat pe propunerea universităţii, el devine şi hotărâre! În realitate, propunerea a ajuns la comisia de specialitate din Consiliul Local. Consilierii, nefiind specialişti, istorici, bla, au stat în cumpănă, ba au venit chiar ei cu propuneri de denumire a parcului- bas ă fie “Regina Maria”, ba altfel. Între timp, am ajuns în anul 2018, iar obrăznicia unora ca Hunor Kelemen e fără limite!

 

În fine, revenim la luna noiembrie 2017: după ce şi-au dat cu părerea, consilierii decid că cel mai bine pasează problema denumirii „Trianon” la Comisia de specialitate din cadrul Prefecturii Constanţa. Luat la întrebări, primarul explică situaţia. Apoi, dau explicaţii şi consilierii din comisia de specialitate. Între timp, renunţă la propunerile lor privind denumirea. Iar numele propus rămâne „Trianon”. Dumnezeule, era ceva simbolic! Dar, trece şedinţa de Consiliu Local Municipal din luna noiembrie. Trece, iar proiectul nu figurează pe ordinea de zi. De ce? Că nu s-a întrunit onor comisia de la Prefectură în timp util, să analizeze dacă denumirea „Trianon” e potrivită ori ba.

 

Vine luna decembrie. Speranţe, telefoane, întrebări. Se întruneşte comisia. Şi… DĂ AVIZ NEGATIV propunerii! Bine, avizul este consultativ, dar proiectul poate intra pe ordinea de zi a şedinţei din decembrie 2017. Decizia e la consilieri. Numai că documentul (avizul negativ) nu ajunge în timp util la Primărie, convocatorul şedinţei e gata… a fost ratat iar momentul ca proiectul să intre la judecata consilierilor!

Nu-i nimic, poate că în ianuarie 2018… Dacă nu cumva intervine iar ceva. Sau, poate că nici nu trece proiectul, că doar „ditamai” specialiştii de la Prefectură au spus „negativ”, adică ideea nu e bună. Dar cine face parte din comisia cu pricina? funcţionari de la Prefectură, un angajat de la Muzeul de Istorie, directorul Colegiului Mircea cel Bătrân. Ultimii doi, spun funcţionarii Prefecturii, i-au convins să dea aviz negativ, din considerente de…. sensibilităţi maghiare şi că… suntem în Dobrogea, nu în Transilvania! Păi, cum vine asta?! Dobrogea şi Transilvania nu-s tot România?! Se supără ungurii?! Care dintre ei? Eu cred că „ai noştri” n-au de ce, iar ăia din Ungaria – treaba lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *