Se vor face în curând 2 luni de când încerc să aflu cum e cu nașterea în apă. Dacă dai căutare pe Internet, “zburdă” informațiile, și pro și contra, dar nimic care să mă convingă de faptul că sunt opinii avizate, opinii ale unor cadre medicale specializate care stăpânesc procedurile.
După mintea mea, nașterea e o chestier relative simplă, cu eventuale complicații după. Am născut la 20 de ani împliniți cu câteva luni înainte de eveniment, habar nu aveam pe ce lume trăiesc, am avut complicații după, noroc cu un domn doctor înalt și preocupat că de ce sunt rece și albă. Răspunsul asistentei (apropos, am născut cu asistentele, medicul de gardă nu era în peisajul Spitalului Județean fix…atunci!): “Așa e ea, ca Albă ca Zăpada…”. Medicul de tură, încăpățânat, nene. A vrut să se convingă. Și a avut dreptate: nu eram în regulă, dar am avut zile. Îmi amintesc și acum întâmplarea, cu recunoștință față de acel medic. Fii-miu e bine, are 19 acum, născut normal, fără tăieturi sau în apă. De ignorantă mică ce am fost, nici la eco nu am mers, așa că nu m-a descântat nici un cadru medical despre ce ar fi bine să fac și cum ar fi mai “cool” să nasc. Nu îndemn pe nimeni să procedeze ca mine, dar să vedem: cum e cu nașterea în apă? Habar nu am, deși de două luni am lansat un set de întrebări către medicii specialiști din cadrul clinicii private Isis, acolo unde se practică această “fiță”. Și îi spun fiță pentru că atunci când cineva evită să îți răspundă la întrebări înseamnă fie că are ceva de ascuns, fie se crede un soi de Dumnezeu pe pământ care nu vede sensul să explice, eventual pe înțelesul tuturor, că e o procedură banală și sigură. Sau nu e? Să nu credeți că mă pregătesc să nasc. Nu. Încercam să deslușesc misterul procedurii de dragul unei mămici care și-a pierdut copilul născând în apă. Nu a lămurit-o nici până acum clinica de ce a fost un eșec. Nu are nici răspunsuri, nici consolare. Nu a depășit momentul și probabil că e încadrată, de către “făcătorii de bani” la categoria “instabilă emoțional”. Voi cum ați fi dacă v-ați pierde copilul și nu ați înțelege de ce? Probabil că mulți i-au spus: “Treci peste”. Și, totuși, de ce nu îmi răspunde Isis la întrebări?
Să vă spun ce am mai aflat. Nu de la Isis, ci de la Direcția de Sănătate Publică (date oficiale): în perioada noiembrie- decembrie, de la clinica în cauză au fost raportate două decese ale unor nou-născuți. “Ni se raportează decesele, nu și cauzele”, mi-au comunicat cei de la DSP.
În continuare aștept răspunsurile celor de la Isis. Am transmis solicitare verbal, pe email, ca după o lună să mi se indice o altă adresă de email. Am trimis și pe cealaltă adresă. Și aștept.