„Până în ultima clipă a mandatului meu voi fi în slujba cetăţeanului, voi…” – Cum sună? Pompieristic, politicianist, oricum aţi vrea să îi ziceţi, dar NU, nu este o declaraţie a vreunui consilier local municipal PNL. Pentru că, după cum ne-au demonstrat întrunirile de joi şi vineri, consilierii PNL n-au catadicsit să se prezinte nici la dezbaterea pe buget, nici la şedinţa de consiliu în care s-a votat bugetul pe 2016.
Pe de o parte, putem interpreta că pe liberalii care se laudă că vor câştiga Primăria Constanţa îi doare în cot de cum sunt alocaţi / cheltuiţi banii urbei!; pe de altă parte, stând de vorbă cu unul dintre absenţii de la şedinţa de vineri, au şi ei oareşce dreptate. Uşurel iritat de abordarea mea: „Ce e cu absenţa de la şedinţă?”, Iustin Roman a venit cu o explicaţie pe care nu aveam cum să o combat, să mai adaug ceva la reproşul meu – “probleme de sănătate”. Dacă în cazul lui absenţa este motivată, despre ceilalţi trei absenţi de la PNL din şedinţă lucrurile se explică după cum urmează: Sorina Tuşa e încă în concediu de maternitate (după cum a ţinut să îmi reamintească Roman), dar e discutabilă situaţia, în condiţiile în care ea nu a renunţat la mandatul de consilier, aşa că în continuare are responsabilităţile unui ales local; Virgil Lixandru e plecat la Iaşi, nici n-am insistat să aflu motivele pentru că oricum nu mai este interesat de încă un mandat de consilier, deci se poate comenta că îl doare în cot…. iar Stelian Gima pare un veşnic absent de la şedinţe. Sau n-o mai fi consilier? „Oricum, chiar dacă mergeam la şedinţă, votam împotriva bugetului, pentru că e pe stil vechi, cu bani alocaţi pentru cartierul Henri Coandă şi alte elemente de sorginte socială”, mi-a mai spus Iustin Roman, care a comentat că şi prezenţa la dezbaterea pe buget ar fi fost risipă de energie şi timp pierdut: „Ce dezbatere e aia cu o zi înainte, când noi n-am avut timp nici să studiem bugetul? L-aţi văzut cumva postat din timp pe site-ul primăriei? Eu nu”.
Şi, în final, PNL a defilat la şedinţă cu doar 2 consilieri din totalul de 6: Radu Matei şi Raluca Trandafir (de la “vechiul PNL”) şi despre care se spune că, în continuare, vor avea locuri eligibile în lista de candidaţi ai PNL la alegerile din vară.
Un răspuns la „Constanţa are buget pe 2016. Consilierii PNL au absentat de la şedinţă, că şi aşa se duceau degeaba…”