Concursul de pictură și desen „Apa este Viață 2024” a înregistrat un succes răsunător având în vedere numărul mare al susținătorilor care au votat pe pagina noastră de Facebook. Vă anunțăm că perioada de vot s-a încheiat, iar cele mai apreciate 25 de lucrări pentru fiecare categorie de vârstă, apreciate de către public, vor intra acum într-un proces de evaluare în cadrul comisiei de jurizare constituite la nivelul RAJA S.A. Aceasta va examina fiecare lucrare conform condițiilor precizate în Regulamentul concursului.
Astfel, într-o primă fază vor fi verificate toate condițiile de participare, inclusiv reanalizarea declarațiilor de consimțămând parental, având în vedere vârsta participanților, cât și regulile generale privind protecția datelor cu caracter personal. Ulterior, creațiile vor fi examinate, ținându-se cont totodată de respectarea tematicii propuse, originalitatea, creativitatea și impactul mesajului transmis. Cele mai bune desene vor fi premiate.
„Suntem încrezători că evaluarea riguroasă a comisiei va evidenția angajamentul și talentul participanților. Așteptăm cu nerăbdare să împărtășim rezultatele acestui proces! Anunțul final privind câștigătorii va fi făcut public vineri – 22 martie 2024, dată la care celebrăm Ziua Mondială a Apei.
Așadar, vă invităm să rămâneți conectați pentru a afla cine va intra în posesia premiilor mult așteptate și pentru a continua să sprijinim acțiunile în beneficiul planetei noastre.
Felicitări tuturor participanților pentru realizările remarcabile și pentru angajamentul lor în susținerea unei viziuni sustenabile asupra utilizării responsabile și a protecției resurselor de apă”, transmit reprezentanții RAJA.