Atunci când cineva în care îți pui încrederea, speranța, te rănește, suferi cumplit. Impulsul este ca răul să fie întors tot prin rău, să lovești cu toată puterea, să împarți suferința, poate mai abitir decât ai primit-o fără să vrei, fără să o meriți. Te transformi, devii o persoană la care te uiți în oglindă și nu o mai recunoști. Cine ești tu? E imaginea suferinței tale, a tristeții, a tuturor sentimentelor rele care pot cuprinde un om la un moment dat. Parcă-ți vine să spargi oglinda, că poate așa dispare și durere, și ghinion, 13, pisica neagră…
În fața acestei neputințe e nevoie de o zi, o discuție, în care o cunoștință să-ți spună că are cea mai proastă zi, că e lunea aia albastră, cea mai tristă, despresivă, aiurea din an. În realitate, nu e lunea aia, a greșit ziua, data, și-apoi, gândind mai bine: la naiba cu ziua aia, ea nu există! Niciodată, în nici o zi, în nici o lună din an! Nu există, și am să vă și argumentez ceea ce reprezintă, de fapt, o decizie pe care am luat-o (să nu existe “lunea aia”: m-am întrebat ce e iubirea. Și mi-am dat toate răspunsurile. Sigur, vor zice unii: “E clar, a înnebunit Cucu!”. Sau poate că, citind aceste rânduri, veți descoperi motivele pentru care să zâmbiți și să-mi dați dreptate că nu există motive să ne ghideze răul.
Ce e iubirea? Iubire e când sună copilul și-ți spune: “Hai, măi mama, că va fi bine. Auzi, dar tu ce faci azi?”. Sau când te sună mama și-ți spune: “Hai că am făcut varză călită”; “Să mă suni/ scrii când ajungi acasă”. Înseamnă că le pasă, că au grijă, că se gândesc la tine. Iubire e când mergi în club cu soțul, bei, dansezi, te amențești și te duce acasă, te pune în pat și îți spune noapte bună. Sau când, urcând la etajul unei clădiri, simți o mână care îți protejează capul, să nu te lovești de colțul unei grinzi. Asta e, iar, grijă. Care înseamnă iubire. Și, dacă aveți din partea celor din jur măcar un singur exemplu ca cele ale mele, înseamnă că sunteți iubiți. Iar asta contează; lucrurile mici (mari) care chiar contează. Sunt detaliile pe care trebuie să le așezăm la locul potrivit, să le dăm valoarea cuvenită. Restul… nu contează atât de mult, decât dacă vrem să ne amărâm singuri și să credem că există o “zi albastră”. Descoperind iubirea care ne înconjoară, restul… chiar devine nimic.
Alexandra CUCU
