Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite vineri, 1 septembrie a.c., pe conducta de alimentare cu apă cu diametrul de 110 mm, de pe strada Sudului din localitatea Băneasa, județul Constanța, este necesară sistarea furnizării apei potabile.
Ca urmare, în intervalul orar 09.30 – 17.00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Sudului și Stadionului nr. 1-2 precum și cei din satul Făurei.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, transmite RAJA SA.