Atât de fals, atât de degradant….

E al dracului de mişto facebook-ul ăsta. Faci conturi false, postezi nenorociri, împroşti cu noroi, faci dezvăluiri cutremurătoare despre un candidat sau altul. Asta însemnă să n-ai demnitate şi să te ascunzi în spatele ecranului, mânuind tastaura, cu bucuria de jivină mică şi tembelă care crede că are lumea la cele 10 degete ale mâinilor! Asta înseamnă să nu ai caracter, dar să crezi că lumea nu te va afla, atâta timp cât stai ascuns după un cont fals de facebook. Probabil că va fi o adevărată surpriză, de bun augur, momentul când anumite instituţii se vor sesiza să facă ordine şi în mediul ăsta scăpat de sub control, unde zburdă toţi nebunii, şi să-i deconspire, pentru a da note explicative.

 

Tot în mediul virtual (că d-aia i se zice virtual), cei mai mulţi dintre noi pozăm în ceea ce nu suntem cu adevărat (nu 100%). Presărăm prin postările noastre numai ceea ce credem că ne avantajează. Sau, evident, ascundem unele chestiuni personale, că nu-i chiar „cool” să afle tot satul că, în timpul liber, mai spălăm şi o şosetă sau mai frecăm şi o podea… Ori, în cazul unora, ne pozăm cu mopul în mână, să ne creadă lumea gospodari. Sau… după cum am văzut la un domn candidat, share-uim citate despre cărţi şi cultură, ca să părem ‘telectuali, dar când răspundem în comentarii facem greşeli grave de gramatică.

 

Am văzut în acelaşi mediu virtual moaca unui candidat, „pictată” la mişto… Nu mi s-a părut deloc amuzantă „gluma”. M-a scârbit, la fel cum mă scârbesc multe alte „minuni” pe care le sesizez, zi de zi, în această campanie electorală. E păcat că, în toată mizeria asta în care insistăm să ne complacem, formatorii de opinii pozează în „virgine”, însă realitatea este cu totul alta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *