Aplicație SMART pentru planificarea călătoriilor cu autobuzul în Constanța

Compania  de transport în comun din Constanţa a lansat aplicația CT BUS, un ghid de călătorie disponibil pe telefoanele mobile, cu instrucțiuni pas cu pas, de la cea mai apropiată stație de autobuz până la cea mai simplă metodă de a ajunge la destinație.

Primii care au testat-o au fost tinerii din cadrul proiectului “Constanța Capitala Tineretului din România”, invitați special pentru a-și spune părerea cu privire la utilitatea aplicației mobile. Aceștia au avut parte chiar de o demonstrație live la sediul CT BUS și s-au declarat încântați de caracteristicile disponibile.

Aplicația CT BUS este concepută pentru a face transportul public ușor de utilizat, atât în municipiul Constanța cât și în stațiunea Mamaia și oferă toate informațiile necesare pentru a ajunge la destinația propusă:

  • Când vine următorul autobuz?
  • Care este cea mai apropiată stație de autobuz?
  • Care este cea mai simplă și rapidă modalitate de a ajunge la destinație?

CARACTERISTICI SUPLIMENTARE

  • Verificarea timpului de așteptare în stație pentru linia aleasă;
  • Vizualizarea rutei, a poziției reale a autobuzului ce urmează să sosească în stație, cât și a numărului acestuia;
  • Identificarea tuturor stațiilor din imediata apropiere printr-un sistem interactiv de hărți ce detectează locația utilizatorului, cele mai apropiate stații de autobuz și toate autobuzele ce trec prin fiecare stație (cu timpul de așteptare aferent);
  • Instrucțiuni de călătorie pas cu pas, cu îndrumare în timp real, din punctul A în punctul B;
  • Cele mai recente notificări: schimbare de direcție, traseu închis sau dificultăți în trafic. Aplicația ajută și la găsirea unei rute alternative;
  • Posibilitatea salvării locațiilor în secțiunea “Favorite”;
  • Achiziționarea biletelor de transport public prin SMS;
  • Vizualizarea tuturor instrucțiunilor și în limba engleză.

CT BUS roagă călătorii să transmită orice sugestie cu privire la funcționarea aplicației, astfel încât aceasta să poată fi îmbunătățită.

Aplicația CT BUS este disponibilă pentru Android și IOS, cât și în versiunea web. Detalii:

https://boards.wetransfer.com/board/scu320q9wes3ip0kd20200128074321/latest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *