RAJA a transmis luni, 28 martie a.c, faptul că, în urma creșterii turbidității apei din Canalul Dunăre – Marea Neagră, s-a dispus limitarea volumului de apă de la această sursă de suprafață și creșterea cantității de apă pompată din sursele de subteran.
Astfel, au fost suplimentați indicatorii de calitate ai apei potabile. RAJA SA Constanța a acordat și acordă în permanență o atenție maximă cu privire la respectarea indicatorilor de calitate prevăzuți de normele legale în vigoare.
La nivelul RAJA, se monitorizează şi analizează permanent indicatorii chimici, fizici şi bacteriologici, indicatori care atestă potabilitatea finală a apei livrate. În plus, pentru certificarea calității, și Direcția de Sănătate Publică verifică, prin analize proprii, indicatorii de potabilitate ai apei.
Dacă apa furnizată ar prezenta un risc pentru sănătatea populației, DSP Constanța ar face publică de îndată această situație și ar interzice alimentarea în sistem centralizat. Nu a existat niciun caz în care DSP să constate nerespectarea indicatorilor de calitate în municipiul Constanța.
În plus, sistemele centralizate sunt dotate cu instalații de clorinare automate, care reglează în timp real indicatorii microbiologici, în funcție de cantitatea de apă pompată.
“În aceste condiții, asigurăm toţi abonaţii RAJA Constanţa că apa potabilă pe care o consumă din sistemul de alimentare al societăţii este în conformitate cu prevederile legale din punct de vedere chimic, fizic, bacteriologic şi microbiologic“, transmite RAJA SA.