Directorul CT Bus Constanța, Bogdan Niță a făcut o postare de pagina sa de socializare făcând referire la situația celor 1.500 de români repatriați din Italia și cazați în județul Constanța, mai exact, stațiunea Mamaia (Hotel Flora), localitatea Eforie Nord (Hotel Dunărea) și în localitatea Techirghiol (Sanatoriul Balnear).
Acesta este de părere că persoanele repatriate ar fi trebuit cazate în imobile ce aparțin armatei, la fel și mijlocul de transport cu care au fost plimbați de la Mihail Kogălniceanu în zonele propuse pentru carantină, susținând faptul că mijloacele de transport constănțene ar fi supuse riscului, mai ales că, și constănțenii se deplasează cu acestea.
Reamintim că în cursul zilei de sâmbătă, 21 martie a.c., două aeronave cu români repatriați au aterizat pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu.
“Nu este corect, moral sau etic să-i judecăm la grămadă pe cei 1500 de români repatriați din Italia. Sunt sigur că fiecare are povestea lui, nu neapărat veselă.
Este însă responsabilitatea CJSU și a domnului prefect să caute cele mai bune soluții, conduși fiind de interesul comunității. Opțiunea de a transforma Constanța, dintr-un oraș cu aproximativ 20 de cazuri confirmate, în epicentrul național al luptei împotriva COVID-19 sacrifică fără discernământ afacerile din turism, cetățenii care trăiesc din câștigurile sezoniere și ne expune pe noi toți, fără discriminare.
Dar până atunci, câteva observații tehnice:
- O eventuală solicitare de transport cu autobuzele CT BUS este executorie în contextul situației de urgentă. Dar este bine de știut că autobuzele URBANE ce aparțin orașului au capacitate de transport de 24-28 de locuri pe scaune. Aici discutăm despre transport județean și, în eventualitatea unei rute impuse între Constanța și Mihail Kogălniceanu, se aplică Ordonanța nr. 27/2011 privind transporturile rutiere care prevede la articolul 39: ,,Se interzice transportul mai multor persoane decât numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de înmatriculare al autovehiculului.’’ De aici încolo, aritmetica e simplă.
În plus, a obliga șoferii CT BUS să transporte persoane aflate în carantină înseamnă a supune la un risc sporit pe oricine merge cu autobuzul. Contactul șoferilor cu pasagerii este sporadic, dar avem de a face cu o pandemie tocmai din cauza ratei mare de răspândire a noului tip de coronavirus. Vorbim despre conducătorii auto care pun în mișcare un întreg oraș și care nu au abdicat de la datorie, deși și ei se pot îmbolnăvi, la fel care oricare om.
Soluție: Armata și MAI dețin autobuze, autocare și vehicule specializate cu care pot transporta repatriații.
- Nu pot să nu mă gândesc la sănătatea copiilor și bunicilor noștri când citesc despre cazarea în Mamaia a peste 1500 de români originari din toate colțurile țării, dar sosiți la Constanța dintr-o zonă “roșie”. Sigur că, în plan secund, reculul asupra turismului sezonier și a afacerilor conexe va fi unul devastator și reprezintă criza locală de după situația de urgență.
Soluție: Utilizarea spațiilor de cazare ce aparțin armatei, MAI – chiar unități militare – și nu în ultimul rând, companiilor naționale. Nu cred că există companie de stat care să nu dețină în proprietate o vilă, o pensiune sau chiar un hotel. Acestea sunt răspândite cel puțin în apropierea fiecărei zone de origine a grupurilor de repatriați.
Mai ales acum, interesul comunității trebuie să fie pe primul loc!”, a scris Bogdan Niță.