Am privit consternată la televizor cum madam învăţătoarea scoasă senator de „televiziunea care spală creiere” – Cristiana Anghel – se duce marţi, 15 decembrie, în mijlocul oierilor care protestau, pe bună dreptate după părerea mea, împotriva legii care le îngrădeşte dreptul de a avea mai mult de 1 câine, 2 câini sau 3, la stână, în funcţie de zona în care se află.
Senatoarea care apărea la un moment dat îmbrăcată în sacou cu Mickey Mouse, a mers la protestatari pentru a le explica legea, fiindcă ea e ‘telectuală, iar oierii – proşti! „Eşti prost”, i-a spus senatoarea unui oier care i-a smuls foile cu legea din mâini, iar cu asta… circul a fost garantat, de parcă cineva o pusese special pe Anghel să apară în mijlocul protestatarilor, să distragă atenţia lumii de la faptul că, în timp ce oierii protestau, parlamentarii îşi votau pensiile speciale.
A fost o nouă marţe neagră, cu o senatoarea pusă pe scandal, şi la protestul oierilor, dar şi pe holurile Parlamentului, unde s-a certat cu jurnaliştii pe tema pensiilor, ameninţând „voalat” că dacă VREA, POATE da o lege care să oblige mass-media să-şi declare sursele de finanţate. Duduieeee… puţi! Eşti jalnică şi e incredibil cum ai ajuns în Parlament tu, care nu ai habar, nu pricepi sau atâta te duce scăfârlia că face un parlamentar!
Ca o concluzie, avem în popor o expresie care defineşte la fix situaţia senatoarei: „s-a urcat scroafa-n copac!”