Trista viaţă de artist

Lumea artiştilor e complicată: tensiuni, intrigi, multă muncă, zbatere şi controverse. Probabil că latura artistică vine la pachet cu o fire vulcanică.

De-a lungul timpului, am asistat la o serie de conflicte în cadrul teatrelor de la Constanţa, între artişti, şi a părut că aceşti oameni sunt mereu nemulţumiţi. Dar este evident că parte din frustrarea lor este justificată: condiţii improprii de muncă, şefi care de multe ori au luat decizii egoiste, salarii la limită. Cât câştigă un artist? Nu suficient, aşa că mulţi dintre ei susţin şi mici spectacole, recitaluri, în privat. Dar nu toţi au această variantă la îndemână. Iar cei care o fac trăiesc o dramă: cât de mult (sau de puţin) le sunt apreciate reprezentaţiile? Se mai alină în schimb cu feeria apaluzelor la scenă deschisă, în deplasările prin ţară sau străinătate. Câte emoţii, câtă muncă şi ore de repetiţii!

După ani şi ani de muncă, vine pensia?, vine binemeritata odihnă?, li se oferă lauri? Da şi nu, depinde de… noroc, de talent, de… şefi! Nişte şefi egoişti îşi aduc aproape, sub titulatura de angajaţi, protejaţii. Ăia au întotdeauna de câştigat. Primesc slujbe, primesc bonusuri, cuvinte de laudă şi primesc multe spectacole. Sau primesc ocazia de a se retrage, atunci când obosesc (e normal!), pe funcţii de birou. Cine sunt pricopsiţii care ajung la birou când genunchii nu îi mai ţin sau şalele dor? Ştiu o poveste: cineva din afara teatrului a ajuns la birou; nu un actor sau o balerină care mai au un pic şi ies la pensie, gâfâind de atâta efort. Ei n-au voie să se odihnească încă un an sau doi, completând hârtii sau făcând poze pe la spectacole! Chiar dacă şi asta e o muncă pe care cineva trebuie să o facă, iată… în teatrele din Constanţa vechilor angajaţi nu li se oferă această şansă. Nu! Trebuie să fie recompensaţi nişte unii din afară, nişte unii… faţă de care au datorii… alţii!

Nu dau nume şi prenume, nu vreau să fac mai mult rău celor care deja se simt pedepsiţi de şefi, din motive stupide. Sper doar ca acei şefi să se uite bine în oglindă şi să reflecteze: acum sunt sus, mâine… oare ce aduce mâine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *