Mai multe cartiere din Constanța nu vor avea luni, 16 decembrie, apă potabilă. Vezi până când

Pentru executarea unor lucrări de investiții, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile începând de luni seara, 16 decembrie a.c., ora 22.00 și până marți dimineața, 17 decembrie a.c., ora 06.00.

  • Cartierele Medeea, CET, Anda, Viile Noi, Km 4-5 și Km 5;
  • Zonele Industrială, Doraly și Comercială Constanța Sud.

Reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în fiecare zonă afectată, cu precizarea că la capetele de coloană și la etajele superioare pot să apară abateri de la acest program.

În perioada sistării furnizării de apă, echipele de intervenție vor efectua lucrările de cuplare a conductei cu diametrul de 500 mm la sistemul centralizat.

Din cauza vechimii, de peste 60 ani, s-a impus înlocuirea unui tronson pe o lungime de aproximativ 50 metri, în zona intersecției bulevardului Aurel Vlaicu cu strada Industrială.

Lucrările au fost demarate în urmă cu aproape două săptămâni, perioadă în care s-a realizat pozarea conductei în teren, s-au montat vanele pe noul tronson, urmând să fie realizată doar partea de cuplare/sudură.

Înlocuirea acestui segment din conducta principală s-a realizat în regim de urgență, existând riscul major ca acest tronson să cedeze și o mare parte a constănțenilor să sufere de lipsa apei potabile, pe o perioadă nedeterminată.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, transmit reprezentanții RAJA SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *