Ăia care au ieşit în stradă sunt manipulaţi, nişte derbedei, dă-i dracu’ – cam asta am auzit marţi seara şi vă spun sincer că am avut sentimental acela de deja-vu. Ne întoarcem în vremurile lui Năstase. Nu că era rău. Adică, se trăia decent. Dar, ca om de presă, trebuia să înduri multe şi să coafezi articolele după chipul şi asemănarea intereselor politice de la momentul respectiv. M-au frustrat acele zile, cu atât mai mult cu cât abia începusem să lucrez în presă şi aveam aşteptări măreţe. Am învăţat în timp cum se supravieţuieşte şi am acceptat că nu poate avea toată lumea convingerile mele, dar mai ales că un ziar nu trăieşte cu aer. Am mai învăţat că noi între noi, cei din presă, nu ne iubim din cale-afară. Cu excepţii. Marţi seara a fost frumos, îmi vine să îmi pup colegii şi să îi întreb: Aveţi mustaţă?
Ce au făcut guvernanţii marţi seara e demonstraţia cât se poate de clară că PSD nu scapă de metehnele trecutului. Au câştigat alegerile, dar asta nu le-a dat şi dreptul să se comporte ca la mămica lor pe moşie. Majoritatea decide. Da, dar majoritatea nu înseamnă dictatură. Başca, cât de stupid şi mânat de urgenţe “de partid” să fii încât să nu te îngrijeşti de imagine? Cum să nu realizezi că bună parte din presă îţi e ostilă, iar un gest precum modificarea codului penal ţi se va întoarce peste bot şi va scoate mii de oameni în stradă? Cât de imbecil? L-am urmărit pe ministrul Justiţiei la declaraţii. Într-adevăr, HotNews l-a descris perfect: „gresiv, bâlbâit, tupeist, expeditiv şi speriat la conferinţa de presă după şedinţa de Guvern”. Şi ţineţi cont: modificările adoptate în şedinţă nu figurau pe ordinea de zi anunţată anterior. Probabil Dragnea a avut o urgenţă maximă de au simţit nevoia să îndese cu bocancul la şedinţă toată povestea asta, fără explicaţii, fără să se asigure că populaţia o va digera. Tot pe repede înainte, au publicat totul şi în Monitorul oficial. Băi, băieţi, chiar credeţi că o treabă făcută repede-repede, la ceas de seară, va găsi poporul adormit şi se va trece peste? Eu nu cred. Şi mai cred că sunteţi proşti ca noaptea imaginându-vă că înghite lumea, pe nemestecate, povestea cu sancţiunile pe care le riscăm dacă nu armonizăm legislaţia. Păi, să accepte poporul aşa ceva, e nevoie de muuuultă dezbatere. Aţi câştigat alegerile, dar opoziţia n-a murit, nene, de tot. Nu mă refer la opoziţia aia leşinată pe care mă tot aştept să o facă PNL. Opoziţia aia ca mine, spre exemplu, care nu votează PSD, care e critică, opoziţia aia formată din cetăţeanul care analizează ce face Guvernul sau care, pur şi simplu, se uită la anumite posturi tv sau citeşte anumite site-uri. Adică noi, ăştia manipulaţii. Apopo, Dragnea: cred că dosarul tău de la referendum e tras de păr şi că nu meritai condamnare pentru faptele alea. Nu pentru alea. Acolo ţi-ai făcut datoria de lider de partid, să mobilizezi electoratul tău la vot. Ai tu alte păcate. Şi nu am uitat de povestea hotelului cumpărat de Bombonica. Ăla da… schelet din dulapul familiei!
Ieri seară, mă uitam că amuţiseră pesediştii. Am văzut că Olguţa Vasilescu postase ceva legat de o măsură cu 0 taxă… Au dat share unii-alţii, probabil cu speranţa că astfel mai atenuează războiul pornit de PSD contra bunul simţ. Nu merge, băieţi. Nu o să meargă nici dacă faceţi ce ameninţaţi în urmă cu o săptămână: au ieşit 15 mii în stradă, voi scoateţi 100 şi de mii. Să vedem: vă ţine? Sau aşteptaţi ca minoritatea asta „manipulată” să se plictisească de proteste şi să accepte ce aţi comis? Eu sunt aici, semnat: una din minoritate.
P.S.: Nu mi-am pierdut simţul umorului. Azi ies la masă cu prietenul. El e din tabăra “cealaltă” a politicii. Să vedem: îi înfig furculiţa în ochi sau stabilim să discutăm despre campionatul de fotbal feminin? (Îmi permit să fac comentarii de genul ăsta, dacă tot fac parte din categoria „minoritate care nu pricepe nimic, e manipulată şi e proastă”).
Total de acord.Si n-am mustata.