În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de la intersecția strada Pescarilor cu Prel. Ion Rațiu din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 26 iunie 2024, în intervalul orar 11.30 – 18.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe strada Pescarilor – tronsonul delimitat de str. Ion Rațiu și Ciprian Porumbescu, cu străzile adiacente și punctele termice din zonă și abonații din cartierul Consilierilor.
”Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, transmit reprezentanții RAJA.