Fanfara Muzica Apelor vă invită să sărbătorim împreună, într-un mod autentic, Zilele Orașului Constanța.
Instrumentiștii constănțeni vor dărui locuitorilor vechii Cetăți Tomis emoție și voie bună, într-o interpretare remarcabilă, aproape de sufletele lor. Așadar, toți cei care vor să adune în tolba amintirilor cât mai multe refrene de vals, folclor stilizat, jazz și alte melodii din repertoriul național și internațional sunt invitați, timp de o oră, să se prindă în hora prieteniei pe portative și, de ce nu, să iasă la joc.
Locul de întâlnire este Faleza Cazinoului din Constanța, clădirea emblematică a orașului încărcat de istorie, luni – 20 mai 2024 și marți – 21 mai 2024, începând cu ora 19.00.
Prin autenticitate și profesionalism, concertele susținute de Fanfara Muzica Apelor au devenit un simbol cultural al urbei, constănțenii așteptând cu nerăbdare an de an programul muzical al artiștilor. Nu ratați ocazia de a face parte dintr-un eveniment care va rămâne în inimile tuturor participanților!