De ce n-am prezenta buletinul atunci când cumpărăm o cartelă prepaid? Ce mare socoteală dacă suntem înregistraţi în bazele de date? Ah, ni se încalcă dreptul la intimitate! Păi, cu sau fără cartele „la vedere”, tot aia e. În „era Facebook”, oricum ne prezentăm singuri până şi chiloţii publicului amator.
Suntem naivi să credem că dacă refuzăm să ni se impună controlul cartelelor nu se va afla cu cine vorbim şi ce vorbim, mai devreme sau mai târziu. Citeam dintr-un rechizitoriu conversaţiile mele şi nu numai înainte ca rechizitoriul să fie public, adică să ajungă la instanţă. Poate că sună ca şi cum m-aş fi împăcat prea repede cu situaţia, că am capitulat. Nu, pur şi simplu e prea greu să te baţi cu sistemul. Am înţeles că, dincolo de tam-tam, ţinta dosarului era alta. Dar suna bine ca în dosar să fie şi jurnalişti, aşa încât „ţinta” să capete o importanţă şi mai mare. Că, una e să ai un dosar cu un interlop care se ceartă cu un altul de „talia” lui, şi alta e să ai un interlop, nişte ziarişti şi o „victimă”:
De multe ori, sistemul îşi face treaba – vezi dosarele de răsunet, politicieni arestaţi etc. Alteori, vezi nedreptăţi, dar cred că uneori pot fi consemnate la capitolul „victime colaterale”. Trecem peste, mergem mai departe. Cât s-o putea.
Acum, revenind la discuţiile pe seama cartelelor prepaid, da, corect, e bine să existe un control. Dar pretextul…. pretextul mă scoate din minţi! Adică, aducem în atenţie pericolul terorist şi nu spunem nimic despre Belgia care a fost parcă bătută în cap şi legată la ochi?! Mă refer la autorităţi, desigur. Fraţilor, acum câţiva ani, într-o deplasare în Belgia, am avut ocazia să ajung şi la periferia unde locuiau musulmani. Din maşină i-am zărit pe oameni cu preocupările lor, atât cât se poate zări din “goana” maşinii… Dar, ce m-a frapat a fost un individ la colţul străzii care vindea cartele “la liber”! Cam în genul ţigăncilor cu ciorapi “3 la 10 lei”. Păi, dacă eu l-am văzut pe respectivul şi mi-a rămas imaginea întipărită în minte, oare autorităţile din Belgia chiar atât de chioare să fi fost? Repet, e poveste de acum câţiva ani. Iar în continuarea drumului cu maşina… am ajuns pe autostradă şi efectiv nici n-am realizat când am trecut în Olanda, într-o mică „drumeţie”. Uite, atât de simplu e!
