Femeile muncesc de două ori mai mult decât bărbații. Sau de trei ori. Sau de câte ori e nevoie pentru a demonstra că își merită funcția, banii, afacerea. Scriu rândurile acestea nu pentru că vreau vreo etichetă de feministă sau de luptătoare pentru drepturile femeilor în societate. Nu vreau, nu sunt. Sunt doar consecința (aceste rânduri, desigur) unor manifestări de un misoginism teribil, de care m-am lovit în ultima vreme.
Nu e suficient să pun pe masă o ofertă, să vorbesc despre ceea ce știu și pot să fac. Trebuie să demonstrez, să vin cu dovezi (care de fapt există deja), să muncesc de să îmi iasă ochii din cap pentru acel leu. Asta, în timp ce un egal al meu, din punct de vedere al activității, dar bărbat, primește leul fără să fie nevoit să facă încă o demonstrație a ceea ce știe și poate să facă. Nu e vorba doar despre mine. E o chestiune de care se lovesc “n” femei. Și-acum, corul cârcotașilor va zice: “Ia uite și la asta, care știm noi… e a lui x, y, dacă n-o ajuta z, w…”. Ziceți zău că nici usturoi n-ați mâncat și nici gura nu vă miroase! Ziceți voi că n-ați prăpădit bani de la instituții publice fără să munciți mai mult de 10 minute pe lună, ziceți voi că nu-i asa! Sigur, unele rânduri vor fi înțelese doar de către cunoscători – asta ca o paranteză.
Mă întorc însă la problema: “aia s-a descurcat pentru că l-a avut pe ăla”. Cât de degradant e să gândești așa, să pui etichete fără să te uiți în oglindă? (întrebare retorică pentru bărbații care “știu” ei cum stau lucrurile, “din oficiu”). În dreptul lor, dacă există o ea (sau un el) care ajută, nu se mai poate vorbi despre “a avut-o pe aia sau pe ăla”. În dreptul lor există doar “a reușit, poate, e capabil. Trist e că știu și câteva femei convinse că așa ar sta lucrurile, de unde rezultă că “solidaritatea feminină” e un mit, în schimb, invidia e boală grea. Mai văd în jurul meu și bărbați care se dau de ceasul morții că au atât și atât de mult de muncă… încât nu cumva să îi deranjezi – nu cumva să întrebi ceva, nu cumva să le tulburi gândurile! Ei bine, știu femei care muncesc de 10 ori cât ei și nu le-am auzit să se lamenteze atât.
De ce scriu toate astea? Pentru că m-am săturat de “comentacii” care nu cunosc un om, dar se grăbesc să emită judecăți. Pentru că exemplele negative nu trebuie generalizate. Și mai scriu pentru că e 1 Martie și știu că, brusc, indivizi care nu au nici o legătură cu respectul față de femei, se vor grăbi să ofere flori și mărțișoare. Ce ironic, nu-i așa?
Cu zâmbete și soare să vă fie tuturor această primăvară!
