Aproape redusă la tăcere

| 0 Comentarii

Mă minunez de ceea ce văd. Nu se mai bat candidaţii între ei, se bat jurnaliştii şi bloggerii cu un candidat sau altul sau pentru un candidat sau altul. Se bat cu sponsorii candidaţilor, să le arate că e “ruşinică” ce-au pus la cale. Unde mai e lupta adevărată, unde sunt ieşirile spectaculoase în lumina reflectoarelor? Se aşteaptăm luna mai, de campanile oficială, pentru marile confruntări? Aiurea!

 

Nici nu ştiu cum să descriu senzaţia avută în momentul în care am văzut o caricatură cu doi colegi de breaslă. E urât şi e dezamăgitor. Mă îndeamnă la pauză şi tăcere, îmi dă dureri de cap şi o senzaţie generală de rău, mă credeţi sau nu. Îmi vine să mă izolez în lumea mea şi să rămân acolo până trece campania… E ca şi cum, în loc să se facă presă, se face concurs de „cine e mai tare în gură”, „cine pe cine taxează mai tare ăn contul candidatului X sau Y”. Ce văd nu are nici o legătură cu regulile bunului simţ şi a respectului între colegi. Sau poate că e un simţ al umorului între colegi, o băşcălie acceptată şi de unii şi de alţii pe care eu nu o mai înţeleg. Poate am pierdut ritmul vremurilor…

 

Sau poate că trebuie să greşeşti o dată (sau poate de mai multe ori, cum e cazul meu – în trecut), ca să realizezi că nu asta e lupta, nu între colegi sau foşti colegi. Pentru ce ţinem penelul în mână? Să ne măzgălim unii pe alţii? Campaniile vin şi trec, un candidat sau altul vine şi pleacă, noi rămânem aici.

Lasă un răspuns

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.